Începe Ediția a-IV-a a Galei „Boema Culturală a Olteniei”

Orașul Târgu Cărbunești va găzdui sâmbătă, 10 octombrie 2026, cea de-a IV-a ediție a Galei „Boema Culturală a Olteniei”, un eveniment de anvergură dedicat valorilor culturale, muzicale și literare ale spațiului oltenesc.

Manifestarea, va începe la ora 16:00, la Casa de Cultură „Tudor Arghezi” și este organizată de Asociația Multiculturală „ArteCarte”, condusă de Camelia Radulian, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj — prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj — și Primăria Orașului Târgu Cărbunești.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an își propune să aducă în prim-plan dialogul dintre generații printr-un spectacol complex care îmbină poezia, muzica și dansul. Printre invitații de marcă ai evenimentului se numără istoricul și profesorul Adrian Cioroianu, poetul Ion Mureșan, precum și soliștii Ileana Șipoteanu și Emeric Imre.

Din distribuția galei mai fac parte artiștii Nicoleta Brola, Daniel Julean, Emilia Poenaru Moldovan, Ion Oprișor, Mircea Suchici, Dan State și Cvartetul Filarmonicii „Oltenia”, configurând un program ce reflectă diversitatea scenei culturale regionale.

Agenda manifestării include, de asemenea, momente artistice susținute de talente locale și ansambluri din Târgu Cărbunești. Pe scenă vor urca Darius Ghiță (recital de poezie), Grupul vocal „Lăstărel de pe Gilort”, Trupa de dansuri populare „Gilortul”, Trupa de dans modern „Primavera”, precum și tânăra solistă Ioana-Selena Zorlescu de la Școala de Muzică și Arte „Corabia Artelor” din Craiova.

Evenimentul cultural va fi prezentat oficial de Camelia Radulian, președinta Asociației „ArteCarte” și de Ionuț Viorel Bordeiași, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *