Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a anunțat programul spectacolelor pentru luna octombrie 2026, calendarul cultural incluzând o premieră absolută, piese pentru copii și producții dedicate publicului adult.
Deschiderea oficială are loc duminică, 11 octombrie, la ora 12:00, cu premiera spectacolului „Albă ca Zăpada” regia Alex Teodorescu, urmată în aceeași seară, de la ora 19:00, de piesa „Bădăranii” regia Radu Olăreanu, ce va fi rejucată și marți, 13 octombrie.
Agenda culturală continuă la Sala Studio Act de pe strada Crișan nr. 3, unde miercuri 14 octombrie și joi 15 octombrie, de la ora 19:00, sunt programate reprezentațiile piesei „Conu Leonida față cu reacțiunea”, în regia lui Marius Bodochi. Ulterior, duminică, 18 octombrie, de la ora 11:00, cei mici pot viziona „Rățușca cea urâtă” regia Horațiu-Ioan Apan, iar zilele de 19 și 20 octombrie sunt rezervate spectacolului „Căsătoria” regia Mihai Brătilă, programat de la ora 19:00.
Finalul programului readuce pe scenă basmul „Albă ca Zăpada”, cu o reprezentație miercuri, 21 octombrie, ora 11:30 și alte trei reprezentații joi, 22 octombrie la orele 08:30, 10:00 și 11:30.
Reprezentanții instituției precizează că biletele pot fi achiziționate direct de la agenția teatrului sau online, prin intermediul platformelor de vânzare autorizate.
















Leave a Reply