,,Ghilotină politică,, la PNL! Ion Iordache, deputat și președinte al PNL Gorj este propus pentru excluderea din partid

Conducerea PNL pregătește excluderea a 20 de membri marcanți, printre care și liderul PNL Gorj Ion Iordache, din cauza susținerii unei tabere interne rivale conduse de Adrian Veștea. Lista, care include nume grele precum Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu și Rareș Bogdan, va fi discutată în această seara în ședința Biroului Permanent Național.

20 de liberali, printre care și Ion Iordache, deputat și președinte al PNL Gorj sunt propuși pentru excluderea din partid, fiind acuzați că au susținut o inițiativă politică ce contravine deciziilor oficiale ale partidului, fiind afiliați taberei interne conduse de Adrian Veștea.

Lista celor vizați de sancțiuni reunește nume grele de la nivel central și local

Miniștri și parlamentari: Cătălin Predoiu, Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu, Nicoleta Pauliuc, Mihai Veștea, Andrei Baciu, Lucian Bode, Alina Gorghiu, Ionuț Stroe, George Scarlat, Ciprian Pandea și Răzvan Prișcă.
Lideri locali și europarlamentari: Adrian Veștea, Hubert Thuma, Toma Petcu, Rareș Bogdan, Sebastian Rusu, Aneta Matei, Eduard Mititelu și Ion Iordache.

Pentru Ion Iordache, deputat și președinte al PNL Gorj, această măsură nu este o surpriză totală. Acesta s-a mai aflat recent în vizorul conducerii pentru a fi demis de la șefia filialei județene, din cauza rezultatelor slabe de la ultimele alegeri. Atunci când PNL Gorj s-a clasat printre ultimele organizații din țară ca procentaj de voturi.
Decizia finală privind excluderile va fi tranșată în cadrul ședinței Biroului Permanent Național (BPN) al PNL din aceasta seară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *