Potrivit Forțelor Aeriene Române se va declanșa exercițiul „BUREBISTA 26”. În perioada 14 – 25 septembrie 2026, pe întreg teritoriul național va începe exercițiul militar „BUREBISTA 26” au anunțat reprezentanții instituției într-o postare făcută pe pagina oficială de Facebook.
Manevrele se vor desfășura după un scenariu fictiv și vor angrena toate structurile de comandă-control și execuție ale Forțelor Aeriene. Activitățile vor beneficia de sprijinul Forțelor Terestre, Forțelor Navale și Forțelor pentru Operații Speciale.
Scopul principal al exercițiului este antrenarea structurilor într-un context integrat și interarme, pentru planificarea și ducerea acțiunilor de luptă în cadrul unei operații aeriene. De asemenea se precizează faptul că pe parcursul celor două săptămâni vor avea loc deplasări de tehnică militară și personal pe rute terestre, precum și zboruri la joasă înălțime pe întreg teritoriul țării.
„Exerciţiul “BUREBISTA 26”: Forţele Aeriene Române desfăşoară, în perioada 14 – 25.09.2026, exerciţiul ,,BUREBISTA 26” pe întreg teritoriul naţional. Exerciţiul este unul complex şi se desfăşoară după un scenariu fictiv la care participă toate structurile de comandă-control și execuție din Forțele Aeriene Române, cu sprijinul Forțelor Terestre, Forțelor Navale și Forțelor pentru Operații Speciale.
Scopul acestui exerciţiu este de antrenare a structurilor din Forțele Aeriene Române în context integrat şi interarme, pentru planificarea şi ducerea acţiunilor de luptă în cadrul operaţiei aeriene.
În perioada de desfăşurare a acestui exerciţiu vor avea loc deplasări de tehnică militară şi personal pe rute terestre şi zboruri la joasă înăţime pe întreg teritoriul naţional.” – au transmis reprezentanții instituției pe pagina oficială de Facebook.
(Sursa Foto: Facebook/Forțele Aeriene Române, Arhivă ,,BUREBISTA 25″.)






















Leave a Reply