Eugen Tomac, nouă rundă de negocieri pentru susținerea Guvernului. Partidul exclus de la discuții

Premierul desemnat, Eugen Tomac, continuă discuţiile cu parlamentarii în cursul zilei de marţi, pentru a obţine susţinerea necesară pentru învestirea Guvernului, potrivit News.ro.

Primii cu care va avea discuţii în cea de-a doua zi de negocieri, începând de la ora 10.00, sunt reprezentanţii UDMR.

Ulterior, Tomac va discuta și cu alți parlamentari, astfel:

  • 15.00, Grupul Minorităţilor Naţionale
  • 16.00, Uniţi pentru România
  • 17.00, PACE
  • 18.00, POT

De asemenea, premierul desemnat va discuta şi cu membrii neafiliaţi din Parlament.

Întrebat, luni seară, la Antena 3, dacă va negocia şi cu AUR, Eugen Tomac a afirmat: „Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului naţional al României”.

Tomac, „încrezător” ca vă obține voturile necesare în Parlament

El s-a declarat, însă, convins că va strânge cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului.

„Sunt încrezător că în ziua votului peste 233 de membri ai Parlamentului României ne vor acorda încrederea pentru a merge… (…) Sunt convins că voi reuşi să conving peste 233 de parlamentari”, a declarat Tomac.

Premierul desemnat a adăugat că va avea trei vicepremieri, unul pentru Educaţie, altul pentru Economie şi unul pentru Digitalizare.

Ce nume apar pe lista de miniștri a Guvernului Tomac

Premierul desemnat a prezentat luni seară, la Antena 3 CNN, câteva dintre numele miniștrilor care se vor regăsi în cabinetul pe care el îl va propune în fața Parlamentului.

Dintre cei deja stabiliți, Tomac i-a menționat pe consilierul prezidențial Sorin Costreie la Educaţie, ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, la Apărare, Luca Niculescu la Externe și sociologul Vladimir Ionaş la Ministerul Dezvoltării.

La Ministerul Agriculturii, Tomac a anunțat desemnarea profesorului universitar Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) din București.

„La Ministerul Sănătății avem mai multe opțiuni, urmează ca în cursul săptămânii să stabilesc. Nici la Ministerul de Finanțe nu am stabilit”, a precizat el.

Votul va fi „cel mai probabil” luni

Pentru Ministerul Mediului l-a nominalizat secretar general adjunct Teodor Dulceață al instituției.

Luni, Tomac a discutat cu reprezentanţii PNL, PSD şi USR.

Europarlamentarul a precizat că urmează ca, cel târziu miercuri, să finalizeze formula de Cabinet, priczând că îşi doreşte ca pentru fiecare minister să aibă cel puţin două, trei propuneri, pentru că vrea să meargă în Parlament cu un guvern de profesionişti, tehnic, nu unul politic.

Tomac a estimat că „cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare vom fi în măsură să mergem în Parlament pentru votul de învestitură”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *