Potrivit I.P.J. Gorj, polițiștii de la Transporturi Gorj, în colaborare cu Serviciul Rutier și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au organizat ieri o acțiune în teren pentru creșterea siguranței rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată. Scopul principal al controalelor și discuțiilor cu șoferii a fost prevenirea accidentelor și responsabilizarea celor care ignoră regulile de circulație în aceste zone cu risc ridicat.
În timpul acțiunii, agenții au oprit conducătorii auto pentru a le distribui recomandări și pentru a le reaminti că semnalele acustice și luminoase, precum și barierele, trebuie respectate fără excepție. Oamenii legii au atras atenția că ignorarea alertelor automate pune în pericol atât viața șoferilor și a pasagerilor, cât și siguranța transportului feroviar.
Polițiștii le cer șoferilor să nu forțeze sub nicio formă traversarea liniei de tren, să oprească imediat ce se aprind luminile roșii sau barierele încep să coboare și să se asigure că nu riscă să rămână blocați pe șine din cauza aglomerației. De asemenea, acolo unde indicatorul „Stop” o cere, oprirea și asigurarea temeinică sunt obligatorii.
Oamenii legii reamintesc că un comportament preventiv la calea ferată face diferența între un drum sigur și o tragedie, iar siguranța în trafic depinde de disciplina fiecărui participant la drum.












Leave a Reply