Doi gorjeni au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc

Potrivit I.P.J. Gorj, doi bărbați de 37 și 39 de ani au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, fiind acuzați de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce vindea sute de comprimate de ecstasy, iar celălalt, un recidivist, ascundea substanțele interzise în clădiri părăsite.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a celor două persoane.

Droguri ascunse în clădiri dezafectate

Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2025 – octombrie 2026, bărbatul de 37 de ani, aflat în stare de recidivă, ar fi procurat, deținut și comercializat substanță cristalină 3-CMC și comprimate de ecstasy către consumatori din județul Gorj. Pentru a-și proteja activitatea, acesta depozita în mod curent drogurile în zona unor imobile dezafectate.

Al doilea suspect, în vârstă de 39 de ani, este acuzat că în intervalul august-septembrie 2026 a vândut ecstasy pe raza municipiului Târgu Jiu. În cursul zilei de ieri, acesta a fost prins în flagrant delict în timp ce comercializa 385 de comprimate de ecstasy în schimbul sumei de 4.000 de lei.

Sute de pastile ecstasy și jointuri, ridicate la percheziții

În urma perchezițiilor domiciliare, anchetatorii au descoperit și ridicat alte peste 100 de comprimate de ecstasy, jointuri confecționate artizanal, o cantitate de substanță vegetală aflată în curs de expertizare, obiecte cu urme de substanță, precum și sume de bani în lei.

Procurorii DIICOT au dispus reținerea celor doi bărbați la data de 13 octombrie 2026. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și al Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj.

Reprezentanții instituției precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

(Sursa Foto: I.P.J. Gorj)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *