Potrivit I.P.J. Gorj, un bărbat de 31 de ani este cercetat penal după ce a fost prins de polițiștii Biroului de Ordine Publică în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, fără permis și sub influența alcoolului, pe strada Jiețe din municipiul Târgu Jiu.
În urma verificărilor efectuate în trafic, agenții au constatat că suspectul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele bărbatului, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, fără permis și neînmatriculat.
(Sursa Foto: Facebook/jurnalmm.ro)












Leave a Reply