Comunitatea din orașul Novaci a celebrat Ziua Vârstnicilor printr-un amplu eveniment cultural și social care a reunit peste 200 de persoane, sub semnul solidarității dintre generații. Manifestarea a fost organizată de Primăria Novaci, prin intermediul Centrului Orășenesc de Creație, Artă și Tradiții.
Programul folcloric extraordinar, dedicat vârstnicilor orașului a fost surpriza evenimentului. Cu o durată de trei ore, susținut în totalitate de artiști și tineri din comunitatea locală. Pe scenă au urcat elevi ai Liceului Teoretic Novaci, ai Școlii Gimnaziale Novaci, ai secțiilor externe ale Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, precum și membri ai Ansamblului Folcloric „Nedeia”, momentele artistice fiind coordonate de Elena Basarabă.
Seniorii au fost întâmpinați oficial de primarul orașului Novaci, Dumitru Leuștean, alături de reprezentanți ai Consiliului Local, în cadrul unei cine festive organizate la un restaurant local.
Autoritățile locale au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea administrativă și artistică, subliniind importanța păstrării legăturilor intergeneraționale și a valorilor tradiționale în cadrul comunității novăcene.












Leave a Reply