Un minor a ajuns în arestul IPJ Gorj după o cursă ilegală cu o mașină furată

Un minor în vârstă de 16 ani din comuna Baia de Fier a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii gorjeni, fiind acuzat că a sustras un autoturism neasigurat și l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, au informat marți reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean  Gorj.

Din mașină a dispărut și suma de 1.000 de lei.Ancheta a demarat luni, 7 septembrie, când polițiștii Postului de Poliție Baia de Fier au fost sesizați de un localnic cu privire la faptul că, în seara precedentă, vehiculul său, parcat în fața casei, fusese furat. Verificările preliminare au stabilit că mașina avea portierele deschise, cheile se aflau în contact, iar din torpedou lipseau banii.

În urma investigațiilor desfășurate de agenții Secției 9 Poliție Rurală Novaci pe raza localității și în zonele limitrofe, suspectul a fost identificat rapid în persoana unui adolescent de 16 ani din aceeași comunitate. Oamenii legii au stabilit că acesta a condus mașina pe drumurile publice în noaptea de duminică spre luni.

Vehiculul a fost identificat de polițiști, recuperat și restituit proprietarului de drept fără a prezenta avarii.După administrarea probatoriului, anchetatorii au dispus reținerea preventivă a minorului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *