Lanțul de librării Cărturești organizează la Târgu Jiu în data de 12 septembrie, un eveniment cultural inedit, transformând simbolic „Masa Tăcerii” în „Masa Lecturii”.
Manifestarea marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși și face parte din turneul național „Mișcarea pentru Lectură”. Evenimentul va fi un Silent Reading Party programat între orele 16:00 și 18:00, chiar în jurul celebrei sculpturi ,,Masa Tăcerii,, din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu.
Participanții vor citi în liniște, timp de 40 de minute, fiecare din propria carte. Ulterior, actrița Maia Morgenstern va susține un dialog cu publicul despre rolul lecturii în societate.
„În anul în care sărbătorim 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Cărturești alege să-i onoreze opera printr-un gest simplu, dar cu o simbolistică puternică: liniștea și apropierea create în jurul unei cărți” – a declarat Roxana Tănăsachi, Corporate Affairs Manager Cărturești.
Cele două evenimente fac parte din „Mișcarea pentru Lectură” inițiată de Cărturești și sunt organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, NEPI Rockcastle – Shopping City Târgu Jiu și ING.
PROGRAMUL ZILEI DE 12 SEPTEMBRIE:
11:00 – 12:00 – Dialog cu Maia Morgenstern în Shopping City Târgu Jiu,
16:00 – 18:00 – Silent Reading Party în jurul sculpturii ,,Masa Tăcerii”.
Participarea este GRATUITĂ și nu necesită înscriere.
















Leave a Reply