Primarul Marcel Romanescu a devenit BUNIC!

Bucurie uriașă în familia primarului municipiului Târgu Jiu!

Marcel Romanescu a devenit bunicul unei fetițe și a împărtășit momentul emoționant cu urmăritorii săi de pe rețelele sociale. Micuța a venit pe lume astăzi, 8 august 2026, la ora 10:00. Vizibil mișcat de eveniment, edilul a transmis imediat un mesaj public plin de căldură pentru proaspeții părinți, Alexandra și Alexandru. „ O rază de lumină, o minune care ne umple de bucurie!”, a fost reacția de suflet a lui Marcel Romanescu, după ce și-a strâns în brațe nepoata. Edilul i-a urat micuței o viață binecuvântată, presărată cu iubire și fericire, exprimându-și dorința ca aceasta să moștenească înțelepciunea și puterea părinților ei.

În plus, primarul din Târgu Jiu a ținut să aducă mulțumiri publice echipei medicale. El a lăudat-o în mod special pe doctorița Codruța Dijmărescu, specialist cu rădăcini în satul Rugi, pentru profesionalismul impecabil și dăruirea arătată pe parcursul nașterii.

„Bine ai venit pe lume, minune mică! Dumnezeu să-ți ocrotească pașii în fiecare zi!”, a încheiat primarul mesajul care a strâns rapid sute de aprecieri și felicitări din partea comunității.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *