Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși” a debutat ieri seară, 4 august, în Poiana Nucet din Peștișani, printr-un eveniment care a reunit organic nostalgia muzicii ușoare, energia culturii urbane și cinematografia documentară. Manifestarea, finanțată de Ministerul Culturii în cadrul proiectului „Peștișani – Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate”, propune publicului o punte culturală între generații.
Dialog cultural, literatură și cinematografie… sub cerul liber
Deschiderea serii a aparținut lui Vast Solo, al cărui DJ set a adus în inima naturii gorjene ritmurile festivalurilor contemporane. Ulterior deschiderii oficiale, atmosfera a fost preluată de Corina Chiriac. Recitalul artistei a topit barierele de vârstă din public, șlagărele sale nemuritoare generând o puternică stare de nostalgie și conexiune emoțională între spectatori.
Programul a inclus și o dimensiune editorială de excepție. Corina Chiriac a lansat volumul autobiografic „Minuni trăite”, oferind publicului momente de dialog direct și o sesiune de autografe. Totodată artista de aur a scenei românești a anunțat în exclusivitatea că are în plan ca în toamna acestui an să lanseze încă o carte. Finalul nopții de debut a fost marcat de proiecția documentarului „Brâncuși”. Vizionarea peliculei pe ecranul uriaș amplasat în aer liber a avut o profundă încărcătură simbolică, opera marelui sculptor fiind celebrată chiar în pământul natal care i-a inspirat zborul.
Festivalul continuă în Poiana Nucet cu un program diversificat: proiecții zilnice de film, dezbateri cu actori și regizori, ateliere interactive pentru familii și o zonă gastronomică boemă.




























Leave a Reply